27 Octombrie 2020

Marea Britanie interzice vânzarea telefoanelor mobile blocate într-o anumită rețea



Operatorii de telefonie mobilă din Marea Britanie nu vor putea vinde telefoane mobile blocate în rețeaua pe care o gestionează, potrivit engadget.com. Măsura va fi aplicată începând cu decembrie 2021 și afectează companii precum EE, Tesco Mobile și Vodafone. Nu va aduce prejudicii companiilor precum O2, Sky, Three sau Virgin, deoarece aceștia se numără printre cei care vând deja telefoane decodate.

Măsura vine și în ajutorul consumatorilor, cărora le va fi mult mai ușor să se porteze la o altă rețea de telefonie mobilă, începând cu decembrie 2022.

”Știm că snt mulți oamnei care nu întâmpină dificultăți din cauza telefoanelor codate. Așadar, ne-am gândit la o modalitate de salvare a timpului și banilor consumatorilor”, a declarat Selina Chadha, director de conexiune al Ofcom.

În prezent, costul decodării unui telefon este în jur de 10 lire sterline (echivalentul a 13 dolari), iar Ofcom a aflat că, de multe ori, procesul eșuează. În plus, sunt foarte mulți consumatori care nici măcar nu știu că telefoanele lor sunt blocate, astfel că încercările lor de portare nu au nicio șansă încă de la început.

Ofcom a anunțat această decizie în decembrie 2019, pentru prima dată, la un an după ce Uniunea Europeană a adoptat o măsură similară în Codul Electronic de Comunicații European. Marea Britanie a anunțat că va accede la această măsură, în ciuda ruperii de Uniune. Atât Vodafone, cât și EE au răspuns deja afirmativ la această inițiativă, declarând că vor implementa schimbările de îndată ce măsura va intra în vigoare.



Citeste si