18 Decembrie 2020

Unicornul românesc UiPath a depus actele de listare



UiPath, start-up-ul românesc de RPA a depus actele de listare la autoritățile de reglementare americane, scrie techcrunch.com.

”UiPath a trimis documentele de înregistrare la autoritățile de reglementare americane. Numărul de acțiuni de ar urma să fie oferit spre vânzare, dar și prețul acestora nu au fost încă stabilite”, a precizat compania într-un comunicat.

Compania a ajuns în a atrage mai mult de 1,2 miliarde de dolari de la investitori precum: Accel, CapitalG, Sequoia și alții. Cea mai mare rundă a companiei a fost de 568 milioane de dolari, condus de Coatue, la o valoare impresionantă de 7 miliarde de dolari în aprilie 2019.

S-au mai adăugat alte 225 milioane de dolari, sub ghidarea Alkeon Capital, în iulie 2020, când valoarea sa atingea 10,2 miliarde dolari.

RPA (Robotic Process Automation) ajută companiile să preia sarcini manuale repetitive, pe care ulterior să le automatizeze. Spre exemplu, ar putea extrage un număr dintr-o factură, să îl introducă într-o foaie de calcul și să trimită un email către conturile de plătit, toate acestea fără o singură atingere.

E o tehnologie la care companiile pot apela cu încredere în prezent, mai ales că acestea pot beneficia de automatizare fară înlocuirea sau modificarea sistemelor lor legale. În timp ce compania a strâns sume importante de bani, iar valoarea sa ”a decolat”, va fi interesant de urmărit dacă va avea aceleași reacții pozitive și din partea unor firme precum Airbnb, C3.ai și Snowflake.



Citeste si