10 Mai 2021

Aplicația Clubhouse a devenit disponibilă și pe Android: cum poți afla când ai acces la ea în România



Clubhouse, rețeaua socială exclusiv audio, ce a fost lansată inițial în varianta Beta doar pentru utilizatorii iOS, devine accesibilă începând cu 10 mai și pentru utilizatorii Android, însă doar în Statele Unite ale Americii. Totuși, te poți înregistra pentru a fi notificat în momentul în care devine activă pentru Android și în țara noastră.

”Planul nostru pentru următoarele săptămâni constă în colectarea feedback-ului de la comunitate, rezolvarea eventualelor probleme ce vor apărea și dezvoltarea și adăugarea unor opțiuni precum zona de plăți și crearea de cluburi”, a precizat compania într-o postare pe blog.

Versiunea Android a aplicației, care a fost cerută insistent de către comunitate, va fi disponibilă și pentru utilizatorii din alte țări în următoarele săptămâni. Utilizatorii din afara Statelor Unite ale Americii, inclusiv cei din România, pot intra pe Google Play Store și se pot înregistra în aplicația clubhouse: Drop-in audio chat.

Astfel, ei vor fi notificați în momentul în care aplicația va deveni disponibilă și în țara noastră, scrie TheVerge.com.

Reprezentanții platformei au mai precizat faptul că aceasta va rămâne deocamdată accesibilă doar pe baza de invitație pentru a putea gestiona creșterea accelerată de care se bucură, fiind evaluată recent la 4 miliarde de dolari.

Popularitatea aplicației Clubhouse a împins și alte rețele sociale către lansarea de opțiuni asemănătoare. Twitter a lansat deja Spaces Feature, Discord a adăugat Stage Channels, iar Facebook, Slack, Linkedin sau Reddit dezvoltă în prezent astfel de opțiuni.



Citeste si