19 Mai 2021

Ministru francez: Snapchat a devenit "rețeaua socială a drogurilor"



Snapchat, o aplicaţie de partajare a videoclipurilor şi fotografiilor foarte populară printre tineri, a devenit "reţeaua socială a drogurilor" prin promovarea livrărilor la domiciliu, a acuzat miercuri ministrul francez de interne Gerald Darmanin, citat de France Presse și preluat de Agerpres.

"Pe Snapchat, bărbaţii care livrează droguri îşi fac programările, aşa cum probabil se face o programare pentru a livra pizza", a declarat ministrul la radioul France Inter, denunţând o "uberizare" a traficului via "reţelele sociale".

Darmanin a cerut responsabililor Snapchat să "îşi asume" responsabilităţile de "a nu mai fi reţeaua socială a drogurilor".

Ministrul de interne, care a făcut din lupta împotriva traficului de stupefiante prioritatea sa, a declarat marţi într-un interviu pentru revista L'Express că peste 1.700 de operaţiuni ale poliţiei au fost efectuate din ianuarie vizând 4.000 de puncte de tranzacţii din Franţa.

În urma acestor operaţiuni, "peste 500 de puncte de tranzacţii au fost anihilate din ianuarie", a adăugat el la France Inter.



Citeste si