23 Iulie 2021

Rezultate financiare: Vodafone România raportează venituri de 190,9 milioane de euro



Vodafone România a anunțat principalii indicatori financiari pentru trimestrul încheiat la 30 iunie 2021, potrivit rezultatelor raportate de Vodafone Group Plc.

Vodafone România a raporat venituri din servicii de 190.9 milioane de euro și o bază de clienți de 11,2 milioane contracte la data 30 iunie 2021. Pentru aceeași perioadă a anului trecut, Vodafone raporta venituri de 187,9 milioane de euro și o bază de clienți de 10,8 milioane de contracte la 30 iunie 2020.

„Sunt încântat să mă alătur Vodafone România și să continui să dezvolt, împreună cu echipa, prezența Vodafone în țară. Vom continua să ne consolidăm poziția de lider în inovație și rețele excelente de comunicații electronice pentru a oferi tuturor clienților și partenerilor cea mai bună experiență de utilizare și servicii complet convergente. În același timp, ne vom concentra pe extinderea contribuției noastre la eforturile de digitalizare ale României. Beneficiile digitale pot fi exploatate în întregime doar prin intermediul accesului la infrastructura potrivită, alături de conexiuni rapide și fiabile. Reducerea decalajului digital va fi o prioritate importantă pentru noi și va trebui să lucrăm împreună pentru a ne asigura de faptul că toată lumea este conectată și că nimeni nu este lăsat în urmă”, declară Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România


Achilleas Kanaris, fost CEO Vodafone Albania, a venit la conducerea Vodafone România pe data de 1 iulie 2021, după ce Murielle Lorilloux și-a înceiat mandatul de patru ani. Achilleas Kanaris s-a alăturat companiei Vodafone în 2009 și a ocupat mai multe poziții în zona comercială în Grecia, inclusiv postul de Consumer Business Director, înainte de a fi numit CEO al Vodafone Albania.



Citeste si