19 August 2021

Încă o ”spargere” în lumea Bitcoin: hackerii ar fi furat până la 90 de milioane de dolari în criptomonede



Liquid, platforma globală de tranzacționare a criptomonedelor, din Japonia, a fost compromisă de către hackeri care au furat active digitale în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari.

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții platformei printr-o postare pe Twitter, care au adăugat faptul că retragerile și realizarea de depozite au fost suspendate, iar activele neafectate au fost mutate către portofele de criptomonede offline(Cold Wallets), care nu sunt conectate la Internet.

Volumul total al criptomonedelor furate de către atacatorii cibernetici nu a fost încă determinat, însă un reprezentant al companiei OKLink, specializată și în cercetarea evoluției pe care o are industria activelor digitale, a estimat o pagubă de până la 90 de milioane de dolari, punctează coindesk.com.

”Momentan investigăm situația, vă vom ține la curent cu evoluția anchetei”, au precizat reprezentanții platformei de tranzacționare care au adăugat că realizarea depozitelor și retragerile sunt suspendate.

Platforma japoneză de tranzacționare a luat legătura cu alți jucători din industrie, cărora le-a cerut să blocheze tranzacțiile provenite de pe adresele care au legătură cu atacul derulat asupra lor.

CEO-ul platformei KuCoin, Johny Lyu, a declarat că platforma sa a fost informată în legătură cu incidentul și a blocat deja adresele portofelelor de criptomonede folosite de către hackeri. Până la momentul redactării acestei știri, platforma japoneză identificase 9 adrese unde hackeri au transferat fondurile furate.



Citeste si