27 Iulie 2022

Un nou jucător pe piața furnizorilor de servicii IT din România: Nemții de la Adesso își deschid un birou în București



Adesso, furnizor de servicii IT nemțesc, intră pe piața din România prin deschiderea unei filiale la București. Cu această nouă reprezentanță locală din sud-estul Europei, compania Adesso este prezentă acum în 13 țări europene.

Cu această nouă reprezentanță locală din sud-estul Europei, compania Adesso este prezentă acum în 13 țări europene. Conceptul „nearshore” al Adesso, bazat pe echipe cu angajați de diverse naționalități și vorbitori de limbi diferite, permite alocarea de resurse umane pentru proiecte IT ambițioase și execuția lor la un cost mai scăzut. Toate acestea în contextul presiunilor legate atât de reducerea costurilor, cât și de lipsa de personal în domeniul IT.

Noua filială Adesso Romania, cu sediul în București, va sprijini Rețeaua Internațională a companiei în ceea ce privește personalul și zona de logistică. Aproximativ 600 din cei peste 7.500 de angajați ai grupului adesso lucrează în filialele „SmartShore” ale adesso din Turcia, Bulgaria și Spania, pentru clienții din Europa.

Experții IT lucrează la proiecte de digitalizare ca parte a unor echipe internaționale, parțial la sediul clientului (în special în țările vorbitoare de limba germană), dar și de la distanță, din birourile SmartShore ale Adesso din Istanbul, Sofia, Barcelona, Madrid și Jeréz.

În ultimii ani, SmartShore a crescut spectaculos ca importanță în cadrul Grupului Adesso. În mod special filiala din Turcia, înființată din 2013. Anul trecut, filiala turcă, care înregistrează o creștere organică rapidă și care are în prezent aproximativ 450 de angajați, a realizat o cifră de afaceri totală de aproape 14 milioane de euro. Un procent de 45% din această cifră de afaceri, a provenit numai din proiectele clasice SmartShore.

Pentru Dirk Pothen, membru al Consiliului de conducere a Adesso SE, extinderea „SmartShore Delivery Center” către România reprezintă un pas important în continuarea internaționalizării companiei Adesso: „România este o alternativă convingătoare, mai ales pentru clienții care doresc să-și dezvolte proiectele doar în interiorul granițelor Uniunii Europene”.



Citeste si