16 Septembrie 2022

Locuri de muncă în IT: Enablon își deschide birou în România și vrea să ajungă la 100 de IT-isti



Enablon, unul dintre principalii jucători din piața globală de dezvoltare software ESG(Environmental, Social and Corporate Governance) și parte a Wolters Kluwer, anunță deschiderea unui birou local în Cluj-Napoca.

Noile locuri de muncă sunt disponibile în Cluj-Napoca, într-un hub prin care Enablon, unul dintre principalii jucători la nivel global din piața soluțiilor software pentru ESG(Enviromental, Social and Corporate Governance), GRC ( Governance, Risk Management, and Compliance), EHSQ(Enviroment, Health, Safety and Quality) și ORM(Operațional Risk Management), extinde prezența Wolters Kluwer în Româania.

„Clujul este un centru IT&C dinamic pe plan global, având o comunitate însemnată de programatori de top și mii de absolvenți ai facultăților de profil, deopotrivă talentați și dornici să influențeze lumea(...) Pentru 2022, plănuim să angajăm în noul hub din Cluj-Napoca aproximativ 30 de programatori. Ulterior, dorim să consolidăm câte 10-20 de posturi anual, obiectivul pe termen mai lung – în aproximativ 5 ani - fiind să ajungem la o echipă de 100 de angajați. ", a declarat Tudor Ziman, Director pentru dezvoltarea produselor software, Wolters Kluwer Enablon.

Platforma Enablon Vision, ajunsă la versiunea 9.4, oferă organizațiilor posibilitatea de a colabora într-un mod nou în ceea ce privește gestionarea riscurilor.

Centrul de cercetare și dezvoltare Enablon din Cluj extinde astfel echipa de experți în software din birourile din Franța, Olanda și Chicago.

Wolters Kluwer (WKL) este unul dintre principalii jucători la nivel global în domeniul informațiilor profesionale, al soluțiilor software și al serviciilor pentru sănătate, impozite și contabilitate, guvernanță, risc și conformitate, precum și pentru sectoarele juridice și de reglementare. În 2021, Wolters Kluwer a raportat venituri anuale în valoare de 4,8 miliarde de euro. Grupul deservește clienți din peste 180 de țări, desfășoară operațiuni în peste 40 de țări și are aproximativ 19.800 de angajați la nivel mondial. Compania are sediul central în Alphen aan den Rijn, Țările de Jos.

Acțiunile Wolters Kluwer sunt listate la Euronext Amsterdam (WKL) și sunt incluse în indicii AEX și Euronext 100.



Citeste si