29 Decembrie 2022

Acțiunile Tesla devin cele mai contraperformante pe segmentul tech în 2022



Elon Musk pare să fie într-o degringoladă totală. Astfel, după ce a cauzat numeroase controverse legate de rețeaua de socializare Twitter după preluarea acesteia, în special în privința liberei exprimări, situație urmată de apoi de numeroasele concedieri pe care le-a făcut, Elon Musk este lovit acum de o nouă veste neplăcută: acțiunile Tesla, brandul său-fanion, sunt considerate cea mai slabă investiție pe segmentul tech în 2022.

Acțiunile Tesla au depășit prin urmare un "record" deținut de acțiunile Meta, care erau anterior văzute drept principalele investiții de care cei care vor să investească pe zona tech trebuie să se ferească, transmite Euronews.

Vestea vine după ce Elon Musk a vândut acțiuni Tesla de aproximativ 23 de miliarde de dolari în acest an pentru a finanța preluarea Twitter, confruntându-se cu o reacție ostilă a investitorilor, care l-au acuzat că s-a dedicat prea mult rețelei de socializare.

Nu e de mirare, prin urmare, că acesta a promis că nu va mai vinde acțiuni Tesla cel puțin un an, dacă nu chiar doi.

Elon Musk a acuzat de altfel politicile monetare ale Rezervei Federale SUA pentru situația dată, spunând că, din cauza acestora, oamenii își vor retrage banii investiți în acțiuni, cauzându-le astfel scăderea.

Acțiunile Tesla au scăzut recent cu 11%, ceea ce marchează o cădere de 73% față de valoarea culminantă a acestora, din noiembrie 2023.

Între timp, însă, compania a demarat o producție de mici dimensiuni în Shanghai, apelând chiar la stimulente pentru cumpărătorii chinezi, mai precis reduceri de până la 9% la prețul de achiziție.



Citeste si