16 Mai 2023

Nu mai trebuie să te ascunzi când vorbești pe Whatsapp. Aplicația lansează o opțiune care va proteja "cele mai intime conversații"



Aplicația Whatsapp, deținută de compania Meta, va pune la dispoziția utilizatorilor o nouă opțiune menită să protejeze "cele mai intime dintre conversații", conform unui anunț al companiei.

Opțiunea, intitulată "Chat Lock", le va permite utilizatorilor să mute o conversație din inbox într-un nou folder care va putea fi accesat numai printr-o parolă, sau prin identificare biometrică, cum ar fi amprenta, conform Independent.

Meta, compania care deține Whatsapp, a declarat că această opțiune le va oferi celor care poartă conversații intime un nou grad de securitate, pe care a început deja să-l implementeze.

"Credem că această facilitate va fi potrivită pentru acei oameni care împart telefonul din când în când cu un membru al familiei, sau pentru momentele când altcineva ține telefonul când vine un mesaj special", se arată în mesajul companiei.

De asemenea, conținutul mesajelor din notificări va fi ascuns automat, mai spun cei de la Meta.

Măsura vine după ce Marea Britanie a anunțat că ar putea interzice Whatsapp ca urmare a unor noi reglementări în domeniul online.



Citeste si