13 Iulie 2007

Google lanseaza un joc online gratuit

Google lanseaza luni un joc online gratuit care foloseste instrumente precum motorul de cautare, hartile Google si YouTube, joc ce va promova filmul "Bourne Ultimatum", a carui premiera va avea loc in august, in parteneriat cu Universal Pictures, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Studiourile Universal precizeaza ca Google nu a primit sau platit bani pentru acest lucru. Filmul "Bourne Ultimatum" al treilea film din seria "Bourne" contine o scena care implica motorul de cautare Google. Potrivit directorilor studioului, ideea a pornit de la o scena din film in care personajele cautau informatii pe internet.

Potrivit Reuters, acesta este al doilea joc pe internet realizat de Google, primul fiind legat de filmul "Codul lui Da Vinci", produs de studiourile Sony Pictures.

Subiectul jocului este inspirat de cele trei filme din seria "Bourne", cu Matt Damon in rolul principal. Jucatorii vor fi un fost angajat al CIA, al carui scop este de a-l cauta pe agentul fugar Jason Bourne. Actiunea jocului se desfasoara pe trei continente si implica colectarea de indicii pentru a rezolva misterul despre identitatea lui Bourne.

Utilizatorii din SUA, Canada Australia, Noua Zeelanda, Germania, Marea Britanie si Franta pot castiga diverse premii daca rezolva enigmele din joc. Premiul cel mare este un Volkswagen Touareg 2, care apare de asemenea in filmul "Bourne Ultimatum". Printre celelalte premii oferite se numara carduri de debit MasterCard cu cate 1.000 de dolari, aparate Apple iPhone si calatorii.



Citeste si