19 Octombrie 2007

Apple da cale libera dezvoltatorilor de software pentru iPhone



Satul de fraudele privind decodarea smartphone-ului iPhone si setarea acestuia cu diferite aplicatii, Steve Jobs a decis, cel putin partial, sa lase mana libera soft-istilor in crearea aplicatiilor potrivite gadget-ului Apple, relateaza International Herald Tribune.

Daca pana acum inventia Apple a fost asaltata de hackeri si programatori de software, compania blamand atacurile externe asupra iPhone-ului, Apple si-a schimbat politica recent, optand pentru incurajarea dezvoltatorilor independent de software in crearea aplicatiilor utile pentru iPhone.

Mai mult, incepand din februarie anul viitor, Apple va pune la dispozitia acestora un tool kit care sa ajute in dezvoltarea jocurilor online pentru mobil, a sistemelor online de navigare si a facilitatilor audio-video. In urma cu cateva saptamani, Apple lansase o aplicatie menita sa elimine toate programele create de IT-istii pasionati de software, programe care cauzau probleme tehnice smartphone-ului.

Apple a realizat in sfarsit ca “e timpul sa opreasca acest demers irealistic de a bloca iPhone-ul”, dupa cum declara Cyril Houri, presedinte al Mexens Technology si producatorul aplicatiei Navizon, un sistem de navigare conceput pentru telefoanele mobile. Aproximativ 120.000 de utilizatori ai iPhone au descarcat Navizon incepand cu 19 septembrie.

Introducerea pachetului venit in sprijinul programatorilor de soft este un pas inainte pentru Apple de a genera continut pentru gadget-urile sale. In fond, iPhone este platit si utilizat de catre consumatori, si nu de catre Apple. Steve Jobs ramane insa ferm pe pozitie impotriva decodarii telefonului pentru a fi utilizat in alte retele decat AT&T.



Citeste si