21 Decembrie 2007

Oracle, crestere cu 35% a profitului net

Oracle Corp a afisat o crestere cu 35% a profitului net in trimestrul al doilea al anului fiscal curent, datorita vanzarilor la aplicatii, si a estimat o crestere robusta pe viitor, inlaturand temerile potrivit carora vanzarile ar putea fi afectate de cursul economiei din SUA, informeaza Reuters, citat de NewsIn.

Numarul doi mondial in productia de aplicatii a anuntat ca noile venituri din vanzarea de licente pentru software vor creste cu 15% la 25% in primul trimestru fata de anul 2006, o rata a cresterii care s-a situat peste asteptarile analistilor.

Oracle a estimat de asemenea castiguri de 29-30 de centi per actiune, fata de estimarile analistilor chestionati de Reuters, de 29 de centi per actiune.

"Acest lucru este incurajator. Oracle a trimis un mesaj increzator", a declarat analistul Broadpoint Securities, Mark Murphy.

Cresterea economica a Oracle s-a accelerat in ultimii ani odata cu efervescenta achizitiilor, eliminand competitia facuta de micii producatori de aplicatii.

Aceste achizitii au intarit portofoliul companiei.

Oracle a anuntat ca profitul net in al doilea trimestru fiscal al anului curent, ce s-a incheiat pe 30 noiembrie, a crescut cu 35% la 1,3 miliarde dolari, sau 25 de centi pe actiune, de la 967 milioane dolari, sau 18 centi pe actiune, in 2006.

Profitul a fost de 31 centi pe actiune, depasind estimarile medii ale analistilor citati de Reuters, de 27 centi.

Venitul a crescut cu 28%, la 5,3% miliarde dolari, peste estimarile medii de 5,04 miliarde dolari.

Oracle a anuntat ca vanzarile la noile aplicatii au crescut cu 38% la 1,7 miliarde dolari in al doilea trimestru, inregistrand o crestere cu 63% in sectorul de management al afacerilor.

Directorul financiar al companiei, Safra Catz, a precizat ca Oracle a raportat cea mai rapida crestere a vanzarilor de aplicatii de peste zece ani.

Oracle a anuntat ca nu este prea optimista in ceea ce priveste un posibil acord de preluare a producatorului de aplicatii BEA Systems Inc, care in luna octombrie a anului curent a respins oferta de preluare ce se ridica la 6,7 miliarde dolari.



Citeste si