27 Decembrie 2007

Fondul austriac de investitii New Frontier a cumparat Romsys



Fondul de investitii austriac New Frontier Holding GmbH a semnat pe data de 19 decembrie contractul prin care a preluat integral de la omul de afaceri Marius Cojanu compania Romsys, unul din cei mai mari jucatori pe piata furnizorilor de servicii IT din Romania.

"Preluarea Romsys este un pas important pentru a ne atinge scopul de a crea un grup IT puternic in Europa Centrala si de Est. Privim Romania ca pe una din cele mai importante piete din aceasta regiune", a declarat Branislav Vujovic, CEO al New Frontier Holding.

Romsys a fost creata in 1993 ca o companie romaneasca 100 % privata fiind unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii informatice complexe din Romania, folosite in principal in sectoarele financiar-bancar, guvernamental, telecomunicatii si in marile companii de utilitati publice. Romsys era detinuta in proportie de 99% de Marius Cojanu.

Profitul brut al companiei Romsys SA a scazut anul trecut cu circa 41% la 16,2 mil. lei, cifra de afaceri diminuandu-se, la randul ei, cu aproximativ 21% pana la 25,8 mil. euro.



Citeste si