7 Aprilie 2008

Google da afara 300 de angajati



Google va concedia 300 de persoane din filiala americana a companiei DoubleClick, pe care a preluat-o la inceputul acestui an, dorind sa restructureze capacitatea fortei de munca, scrie The Guardian.

In strategia de reorganizare a structurii companiei, Google va renunta la unu din patru salariati DoubleClick.

“De cand am achizitionat DoubleClick, am inceput sa aliniem structura organizationala din Statele Unite a companiei la planul nostru de dezvoltare. Noua noastra politica organizationala implica si reducerea de personal”, au declarat oficiali ai Google.

DoubleClick are 1500 de angajati in intreaga lume, in filialele din Marea Britanie, Franta, Germania, Hong Kong, China, Australia si Singapore, conform The Guardian.

Cei de la Google iau in considerare si concedierea unui anumit numar de angajati din aceste divizii, in functie de cum va decurge procesul de integrare a salariatilor din Statele Unite, in randul companiei Google.

Serviciile oferite de DoubleClick sunt utilizate de diferite companii, cu scopul de a le ajuta pe acestea sa conduca campanii publicitare online, pe anumite categorii de public.

Tranzactia dintre cele doua companii a fost anuntata acum un an si s-a finalizat abia luna trecuta, din cauza unui lung sir de procese intentate de rivalii companiei Google, printre care se numara si Microsoft si AT&T.

Acestia sustineau ca afacerea celor de la DoubleClick cu Google va oferi, celor din urma, prea multa putere pe piata online de publicitate.



Citeste si