20 Mai 2008

Zapp a finalizat lucrarile la reteaua 3G in 15 orase



Telemobil, operatorul retelei de telefonie mobila Zapp, a finalizat lucrarile pentru serviciile 3G in 15 din cele 19 orase care vor avea acoperire pana la sfarsitul lunii iunie din acest an.

Zapp a castigat licenta pentru dezvoltarea unei retele 3G, care functioneaza in frecventa de 2.100 Mhz, in anul 2006, iar lansarea serviciilor comerciale a fost programata pentru toamna anului 2008.

Potrivit prevederilor licentei, Zapp are obligatia de a avea o retea 3G completa pana la sfarsitul anului 2011.

Cele 15 orase unde au fost finalizate lucrarile de acoperire 3G sunt Brasov, Braila, Sibiu, Arad, Bacau, Satu Mare, Baia Mare, Constanta, Craiova, Ploiesti, Galati, Targu Mures, Timisoara, Cluj Napoca si Pitesti. Aceste servicii urmeaza sa fie disponibile si in Bucuresti, Iasi, Buzau si Oradea.

Echipamentele necesare dezvoltarii retelei 3G sunt furnizate de ZTE, companie care a fost nominalizata la inceputul anului ca partener strategic al operatorului Zapp, urmand ca acesta sa furnizeze atat echipamentele, cat si serviciile necesare dezvoltarii acestei retele.

Noua retea dezvoltata in frecventa de 2.100 Mhz va fi dedicata in exclusivitate serviciilor de date, viteza de transfer fiind de pana la 7,2 Mbs la descarcare si pana la 384 Kbs la incarcare.

Zapp a fost de curand achizitionat de Saudi Oger Ltd, grup care este de asemenea actionar principal al Oger Telecom, lider in servicii de telefonie mobila pe piete in curs de dezvoltare



Citeste si