4 Iulie 2008

Sistec vizeaza afaceri de 10 mil. euro si achizitii in R. Moldova

Sistec, companie integratoare de solutii IT, membra a Grupului RTC, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 10 mil. de euro, cu peste 40% mai mult decat in 2007 si are in plan extinderea pe piata din R. Moldova prin achizitia unei firme locale, a declarat directorul executiv, Marius Capraru.

"Ca principala directie strategica pentru anul 2008 ne propunem cresterea vizibilitatii in piata si dezvoltarea celor sase linii de business ale companiei prin cresterea vanzarilor, investitii sau extindere regionala. In 2008 ne propunem, de asemenea, un rulaj de 10 mil. de euro fata de sapte mil. de euro anul trecut", a declarat directorul executiv al companiei, Marius Capraru, citat de NewsIn.

Sistec vizeaza pe termen scurt extinderea activitatii pe piata din Republica Moldova, unde doreste sa achizitioneze o firma locala. "Suntem deschisi la parteneriate cu mai multe firme din domeniu, insa in urmatoarele saptamani vom face o achizitie a unei firme locale din Republica Moldova, aceasta tranzactie ridicandu-se la cca. 200.000-300.000 de euro", au precizat reprezentantii companiei.

Sistec a semnat in luna iunie un contract de licentiere, implementare si mentenanta a solutiei SAP cu Rombat, unul din lideii de pe piata romaneasca in productia de baterii auto.

Implementarea solutiei a inceput in luna iunie urmand ca procesul sa fie finalizat in ianuarie 2009. Valoarea contractului se ridica la aproximativ 200.000 de euro.

Compania Sistec a fost infiintata in anul 1994 si reuneste in prezent o echipa cu peste 300 de specialisti care ofera un pachet de solutii si servicii IT pentru afaceri. Compania membra a Grupului RTC cu sediul in Bucuresti, un centru regional la Cluj, are o arie de acoperire nationala prin filialele din principalele orase ale tarii.



Citeste si