15 Iulie 2008

Procesul de acordare a licentelor pentru WiMAX se incheie, cel mai tarziu, in 2009

Procesul de acordare a licentelor de utilizare a benzilor de frecvente 3.600-3.657 MHz si 3.700-3.757 MHz, care permit introducerea la nivel national a unor tehnologii precum WiMAX, va dura aproximativ sase luni, urmand sa se incheie in luna ianuarie 2009, a estimat autoritatea de reglementare.

“ANRCTI poate demara procesul de acordare a licentelor necesare pentru introducerea sistemelor BWA (Broadband Wireles Access) in Romania, licente ce vor permite implementarea la nivel national a unor tehnologii precum WiMAX", a declarat Dan Georgescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI).

Taxa de licenta a fost stabilita de Executiv la echivalentul in lei a 7,5 milioane de euro.

In urma organizarii de catre ANRCTI a procedurii de selectie, vor fi acordate doua licente de utilizare a frecventelor radio, in benzile de frecvente 3.600-3.657 MHz, respectiv 3.700-3.757 MHz, cu scopul furnizarii de retele publice de comunicatii electronice si de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si a introducerii sistemelor BWA

O a treia licenta va fi acordata societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR), care furnizeaza servicii de telecomunicatii sub brandul Radiocom.

ANRCTI estimeaza ca procesul de acordare a licentelor de utilizare a benzilor de frecvente 3600-3657 MHz si 3700-3757 MHz va dura aproximativ sase luni de la data demararii procedurii.



Citeste si