1 August 2008

Piata autohtona a produselor Full HD va atinge anul acesta 450.000-500.000 unitati

Piata produselor Full High Definition (Full HD) din Romania va atinge anul acesta 450.000-500.000 unitati, tendinta de crestere variind ca intensitate in functie de diferitele categorii de produse, au declarat reprezentantii Altex Romania si cei ai companiei Panasonic, citati de NewsIn.

Potrivit reprezentantilor companiilor, in 2008 Altex Romania detine o cota de piata de 31% din vanzarile de televizoare cu ecran LCD sau plasma. Din totalul vanzarilor de televizoare, aproximativ 10% sunt reprezentate de vanzarile de produse Full High Definition. In acelasi timp, daca in 2007, din totalul televizoarelor Viera (Panansonic), cele Full HD au reprezentat 1,7%, in 2008 ponderea lor a crescut la 15%.

Astfel, daca anul trecut se inregistrau primele vanzari de televizoare Full High Definition, in 2008 cresterea vanzarilor este exponentiala, acestea capatand o pondere din ce in ce mai importanta in vanzarile de televizoare. In ianuarie 2008 vanzarile de televizoare Full HD reprezentau 2% din total vanzari televizoare, iar in iunie 2008 ponderea acestora a crescut la peste 10%.

O situatie similara s-a inregistrat in cazul camerelor video Full High Definition, unde Altex detine in prezent o cota de piata de 40% pentru camerele video. Ponderea detinuta de camerele video Full High Definition din total vanzari camere video a crescut de la 1.5% in ianuarie 2008 la 10% la sfarsitul lunii iunie 2008.

In ceea ce priveste Panasonic, in iunie 2008, camerele Full HD au reprezentat 21% din totalul camerelor video, iar fata de anul trecut, in ianuarie - iunie 2008 a crescut cu 230%. Astfel, vanzarile de camere video High Definition din prima jumatate a anului 2008 sunt deja cu 50% mai mari decat cele inregistrate pe parcursul anului 2007. "Estimam ca pana la finele anului 2008 vanzarile de camere video Full HD vor reprezenta aproximativ 15% din vanzarile de camere video", a mai spus Bogdan Gheorghiu.

Acesta sustine ca tendinta de crestere a pietei Full HD este evidenta, ea variind ca intensitate in functie de diferitele categorii de produse. "Trendul pietei evidentiaza demararea procesului de migrare de la produsele HD Ready catre cele Full HD. Mai mult decat atat, pe o piata in care exista deja canale TV care emit in semnal High Definition si cu tendinta ca in urmatorii ani sa se treaca catre semnalul Full HD, produsele Full HD vor fi preponderente pe piata. Camerele video Full HD si playerele Blu Ray sunt deja o prezenta importanta in magazine. Cum piata abia se defineste pentru acesta categorie de produse, cresterile estimate vor fi de cel putin de peste 10 ori fata de cele inregistrate anul trecut", au adaugat reprezentantii Panasonic.

Panasonic se afla pe piata din Romania din anul 1991 si face parte din concernul Matsushita Electric Industrial cu sediul la Osaka, Japonia. Actiunile companiei Matsushita sunt listate la bursele din Tokyo, Osaka, Nagoya, New York (NYSE:MC), Euronext Amsterdam si Frankfurt.

Altex este unul din liderii pietei romanesti de retail de profil incepand cu anul 2003. La finele lui 2007, Altex Romania a obtinut o cota de piata de 28,2%. Dupa primele sase luni ale anului 2008, Altex a anuntat o cifra de afaceri in crestere cu 47% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 170 milioane euro. Suprafata de vanzare la finele primului semestru a fost de 92.500 mp.



Citeste si