19 Septembrie 2008

Primul telefon de la Google va iesi pe piata pe 23 septembrie



Primul telefon mobil care va utiliza software-ul Google Android va costa 199 dolari si va fi lansat pe data de 23 septembrie, potrivit presei internationale.

Smartphone-ul creat impreuna cu unul din cei mai mari producatori de telefoane mobile din lume, HTC Corp, va fi vandut in Statele Unite prin operatorul T-Mobile, care apartine de compania Deutsche Telekom.

AT&T, singurul operator din SUA care vinde telefoanele inteligente marca Apple, fixase in iulie acelasi pret – 199 dolari – pentru ultima versiune de iPhone lansata, stabilind, astfel, un nivel de pret pentru smartphone-urile care au ca functii accesul la e-mail, navigarea pe Internet si alte feature-uri multimedia.

T-Mobile are in plan stabilirea unei politici de preturi agresiva pentru telefoanele produse impreuna cu androidul Google, dupa cum arata surse oficiale, citate de publicatiile internationale.

Google, HTC si T-Mobile SUA au refuzat sa faca vreun comentariu la adresa acestui subiect.

T-Mobile este primul furnizor care ofera pietei un telefon mobil creat de Google.



Citeste si