22 Septembrie 2008

Nokia lanseaza un nou serviciu TV pentru telefoanele inteligente



Nokia, cea mai mare companie producatoare de telefoane mobile, va mai lansa un atac asupra iPhone de la Apple si Blackberry, cu un nou serviciu TV destinat telefoanelor inteligente, intitulat Capsule 96, anunta brandrepublic.com.

Serviciul, care marcheaza lansarea in Marea Britanie a smartphone-ului Nokia N96-un upgrade la actualul N95, va oferi fragmente din programe de divertisment si lifestyle, printre care moda, design, amenajari interioare si motociclism.

Cu margini rotunjite si un design mult mai subtire, o camera foto de 5 megapixeli si o memorie interna de 16GB, Nokia N96 intra in competitie directa cu Blackberry si iPhone de la Apple.

Printre show-urile care vor putea fi urmarite pe acest telefon se numara “Cabin Fever”, prezentat de Jonny Smith, care ofera o introspectie in lumea celor mai noi modele de masini si automobile de epoca.

De asemenea, subiectele din moda vor fi prezentate de actrita Margo Stilley, in timp ce designerul Wayne Heming va realiza un “tur” al galeriilor, festivalurilor si spectacolelor care au loc in Marea Britanie.

“A urmari un continut variat si de buna calitate nu mai reprezinta o activitate desfasurata exclusiv in propria locuinta. Instrumente precum Nokia N96 iti permit sa te decizi asupra a ce si cand vrei sa vizionezi, astfel incat oportunitatile sunt nelimitate”, a declarat Simon Ainslie, director general Nokia UK.



Citeste si