7 Ianuarie 2009

Logitech concediaza 15% dintre angajati



Logitech International, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de componente periferice pentru calculatoare personale, a anuntat ca isi va diminua personalul cu 15% anul acesta, informeaza CNN.

Compania elvetiana a retras estimarile de profit pentru 2009 din cauza agravarii crizei economice mondiale, fara a prezenta alte cifre probabile. Masura vine dupa o modificare realizata in octombrie 2008 a previziunilor asupra cifrei de afaceri a profitului, situate atunci la 6-8%, respectiv 3-5% peste venitul si profitul anului anterior.

Rezultatele slabe inregistrate in decembrie 2008 au contribuit la destabilizarea situatiei financiare a Logitech, intrucat distribuitorii au scazut numarul produselor achizitionate luna trecuta in urma declinului semnificativ al cererii. Ca atare, Logitec si-a avertizat investitorii asupra deteriorarii inevitabile a mediului economic.

Decizia Logitech de a disponibiliza 15% din personalul global este o incercare de a rezista crizei actuale. Intrucat vanzarile de Sarbatori s-au situat sub asteptarile companiei, Logitech trebuie sa isi reduca personalul cu aproximativ 1.400 de oameni, crede Thomas Hilfing, analist pentru Helvea, o organizatie elvetiana de brokeraj.

Departamentele de cercetare si dezvoltare de noi solutii hardware vor fi cel mai putin afectate de concedieri, intrucat sunt vitale pentru Logitech, adauga Hilfing. Cele mai probabile tinte ale restructurarii sunt departamentele de vanzari, marketing si juridic. Costurile inerente acestor disponobilizari sunt imposibil de estimat din cauza contractelor de munca ce stipuleaza diferite obligatii contractuale ale angajatorului in functie de tara in care se afla filiala Logitech.

Costurile de restructurare vor fi inregistrate in cel de-al patrulea trimestru fiscal al 2009, in timp ce reducerea costurilor operationale ale companiei va deveni vizibila o data cu inceputul anului fiscal 2010. Logitech a anuntat ca pe 20 ianuarie va face publice rezultatele financiare obtinute in cel de-al treilea trimestru al anului fiscal 2008.

Logitech se alatura astfel celorlalti producatori de electronice care s-au aratat neincrezatori in abilitatea lor de a a obtine un proft predictibil in 2009 ca urmare a efectelor crizei financiare. Printre acestia se numara Motorola, Sony si Phillips.



Citeste si