14 Ianuarie 2009

Sony: Pierdere operationala de 1,1 mld. dolari in anul financiar 2008-2009



Grupul japonez Sony Corp va inregistra probabil o pierdere operationala de circa 100 miliarde yeni (1,1 miliarde dolari) in anul financiar 2008-2009, cu mult sub estimarile companiei, ce prevedea un profit de 200 miliarde yeni, arata un articol publicat de cotidianul Nikkei, citat de Reuters.

Pierderea operationala, prima inregistrata in ultimii 14 ani de producatorul televizoarelor cu ecran plat Bravia si al consolelor PlayStation 3, ar putea fi chiar dubla, iar nivelul acesteia depinde de starea stocurilor in trimestrul ianuarie-martie, mai precizeaza articolul din Nikkei.

Analistii estimau in medie un profit anual de 18,5 miliarde yeni, potrivit unui sondaj Reuters.

Mami Imada, purtatoare de cuvant a Sony, a spus ca cifra nu este decat o speculatie si a refuzat sa mai comenteze asupra articolului, ce a aparut de asemenea in Kyodo News si in alte publicatii. Compania urmeaza sa-si afiseze rezultatele trimestriale pe 29 ianuarie.

In octombrie, Sony a estimat un profit operational de 200 miliarde yeni pentru anul financiar 2008-2009, ce se va incheia in 31 martie, in scadere fata de profitul de 475,2 miliarde yeni inregistrat in 2007-2008.

In decembrie, grupul a anuntat ca va face 16.000 de disponibilizari, ca va reduce investitiile si ca se va retrage din anumite sectoare de activitate, pentru a face economii de 1,1 miliarde dolari pe an, in contextul in care recesiunea mondiala a diminuat cererea pentru produsele companiei.

Pierderea ar fi cea de-a doua de la listarea companiei, in 1958, si prima cauzata de probleme in sectorul principal, al electronicelor, arata Nikkei.



Citeste si