6 Februarie 2009

Cosmote Romania are un nou director IT



Cosmote Romania anunta numirea lui Konstantinos Petsas in functia de Director IT, pozitie detinuta anterior de Christos Christopoulos, care si-a incheiat recent mandatul de trei ani alaturi de Cosmote.

Petsas are o experienta de peste 15 ani in domeniul telecomunicatiilor. Activitatea sa in cadrul Cosmote Romania a inceput in urma cu doi ani, ca Manager al Departamentului CRM si Billing.

Inainte de Cosmote, Petsas a detinut functia de Director Operatiuni IT si Aplicatii Web in cadrul TIM Hellas, in Grecia.

Experienta sa include si o perioada petrecuta la Intrasoft SA, unde a condus echipele care erau implicate in desfasurarea unor proiecte de anvergura pentru clienti din sectoarele public si privat din Grecia, Rusia, Romania, Cipru si in alte tari ale Uniunii Europene in domenii precum telecom, banci, loterie si altele.

Petsas este licentiat in Electrotehnica, absolvind cursurile Universitatii Tehnice din Atena. De asemenea, el a absolvit si un MBA in cadrul Athens University of Economics and Business.

Cosmote Romania este membru al grupului elen OTE si a raportat pentru primele noua luni ale anului trecut o crestere a cifrei de afaceri de peste 93% fata de perioada similara a lui 2007 pana la o valoare de 203 milioane de euro.

Compania a raportat pentru primele trei trimestre un profit operational de 10,6 milioane de euro, ceea ce reprezinta peste 5% din totalul veniturilor.



Citeste si