23 Aprilie 2009

Tulpan, Philips Romania: In 2009, piata de televizoare cu ecran plat va scadea cu 15-20% in unitati



Segmentul de piata al televizoarelor cu ecran plat va inregistra scaderi de pana la 15-20% in unitati in acest an, estimeaza Daciana Tulpan (foto), customer marketing manager CE Philips Romania.
Piata televizoarelor cu ecran plat este una care nu se adreseaza oricarui tip de consumator, la fel ca si cea a Aurea, care detine o cota mica in totalul vanzarilor de TV-uri, motivul fiind faptul ca acest sector se adreseaza unei categorii de public specifica.

"Targetul este reprezentat de persoanele care urmaresc evolutia performantelor tehnice pentru imbunatatirea imaginii", completeaza customer marketing manager-ul CE Philips.

In 2007, Philips a anuntat lansarea gamei Aurea. Un an mai tarziu a fost lansata, la nivel international, a doua generatie din aceasta gama a televizoarelor plate. Noua gama cuprinde o serie de imbunatatiri estetice si tehnice care amplifica dimensiunea artistica a marcii.

A doua generatie Aurea va fi disponibila in curand si pe piata din Romania. Pentru acest an, se estimeaza o vanzare de 50-80 de unitati Aurea II pe plan local, dupa cum afirma Tulpan.

Piata televizoarelor din care face parte Aurea, care inglobeaza tehnologiille Ambilight Spectra si Perfect Pixel HD Engine, este caracterizata de competitia in tehnologii de imbunatatire a imaginii.

"Daca la modelele de volum diferentierea se face prin design, aceasta gama high-end de televizoare demonstreaza aportul real pe care il au motoarele de imbunatatire a imaginii si panel-urilor cele mai bune", spune Daciana Tulpan.

Noua generatie de televizoare Aurea este disponibila in doua dimensiuni ale ecranului, cu diagonale de 37'' si 42''. Preturile recomandate de vanzare sunt intre 12.499 si 15.999 lei cu TVA.

Philips Electronics NV, cel mai mare producator european de electrocasnice, a afisat pierderi de 57 milioane euro pe primul trimestru din 2009, din cauza scaderii cererii.

Referitor la piata din Romania si la gradul de risc la care este supusa compania in contextul actual, reprezentanta Philips nu a facut nici o declaratie.

Avand sediul central in Olanda, Philips are aproximativ 121.000 de angajati in peste 60 de tari. La inceputul anului, conducerea companiei anunta masuri de restructurare. Astfel, Philips urma sa renunte la circa 6.000 de angajati.



Citeste si