24 Aprilie 2009

Teletrans si MCSI colaboreaza pentru implementarea strategiei nationale de broadband



Teletrans a semnat cu MCSI un parteneriat de colaborare in vederea aplicarii Strategiei Guvernamentale a Comunicatiilor Electronice in Banda Larga.
Protocolul vine pe fondul demersurilor MCSI de accelerare a procesului de trecere a Romaniei la societatea informationala, prin masuri precum adoptarea de catre Guvernul Romaniei a Strategiei de Broadband si lansarea spre consultare publica a Strategiei de trecere de la analogic la digital.

"Obiectivele MCSI promovate prin intermediul Strategiei de broadband sunt o larga informatizare a societatii romanesti, crearea conditiilor pentru dezvoltarea unei piete competitive, interventia publica in zonele defavorizate din punct de vedere al accesului la acest tip de comunicatii, precum si evidentierea rolului important al societatii informationale ca si factor determinant al coeziunii sociale si geografice", a afirmat ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Gabriel Sandu.

Protocolul semnat intre cele doua entitati stabileste cadrul de colaborare al partilor in vederea asigurarii tuturor informatiilor si actiunilor necesare aplicarii Strategiei Guvernamentale de Dezvoltare a Comunicatiilor in Banda Larga. Obiectivele vizate in cadrul acestui parteneriat sunt punerea in practica, in concordanța cu investitiile sau programele realizate sau in curs de realizare si cu strategia guvernamentala, a programelor de infrastructura de comunicatii si a programelor de dezvoltare in domeniul IT&C, asigurarea sustenabilitatii proiectelor si serviciilor aferente, raspandirea bunelor practici in domeniu.

Anul acesta, planurile de dezvoltare vizate de catre Teletrans au in vedere reorganizarea companiei, implementarea unei noi strategii de piata (care sa duca la un raport de servicii Transelectrica – Terti de 1 la 1), adaptarea la mediul de piata concurential si furnizarea de servicii cu valoare adaugata. Totodata, se intentioneaza finalizarea stadiului actual de dezvoltare a retelei si cresterea cifrei de afaceri prin transformarea companiei intr-un jucator activ si dinamic pe piata de telecomunicatii din Romania.



Citeste si