18 Mai 2009

Turk Telekom, interesat de achizitii in Romania



Operatorul turc de telefonie fixa Turk Telekom analizeaza posibilitati de investitii in Kosovo, Kazahstan, Romania si Bulgaria, in contextul in care vrea sa faca achizitii de 1 miliard dolari.
"In natiunile Comunitatii Statelor Independente (CSI), Asia si in general in Orientul Mijlociu se va produce o crestere in sectorul telecomunicatiilor si in cel al Internetului", a declarat directorul de dezvoltare al Oger Telecom, Hakam Kanafani (foto), cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Marea Moarta din Iordania.

Kanafani a adaugat ca "Turk Telekom intentioneaza sa se extinda in regiunile din afara Turciei".

La inceputul anului, actionarii Turk Telekom au mandatat managementul companiei sa faca achizitii de pana la 1 miliard dolari in 2009. In martie, compania a inaintat o oferta de preluare a operatorului macedonean de telefonie mobila Cosmofon, informeaza NewsIn.

Planurile de investitii coincid cu o scadere accentuata a economiei Turciei, ca urmare a crizei financiare mondiale, care a determinat companiile sa isi diminueze planurile de investitii.

Compania Turk Telekom, controlata de Oger cu sediul in Dubai, a fost listata la bursa din Istanbul in mai 2008, cand statul si-a redus participatia la 30%, prin listarea unui pachet de 15%.



Citeste si