2 Iunie 2009

Bit Solutions: Romania poate deveni liderul pietei europene de outsourcing



Conform estimarilor Bit Solutions, bazate pe studii intreprinse de IDC si A.T.Kearney, potentialul de dezvoltare al pietei locale de outsourcing este extrem de mare, in pofida contextului economic actual. Astfel, mentinand o rata medie anuala de crestere, de 12,1%, Romania poate ajunge in cativa ani cea mai mare piata de outsourcing din regiune.
Estimata in prezent la o valoare de 480 milioane dolari, Romania detine pozitia a treia in Europa si a doua la nivelul Europei de Est, dupa Bulgaria, ale carei venituri din activitatile de outsourcing depasesc 500 milioane dolari. Cu toate acestea, Romania inregistreaza cea mai spectaculoasa crestere pe segmentul de outsourcing, aflandu-se in acest moment pe locul 19 mondial in topul destinatiilor de outsourcing.

"Romania are toate elementele de crestere necesare pentru a ajunge din urma si chiar a depasi Estonia, devenind astfel cea mai mare piata specializata de outsourcing din aceasta regiune. Specialistii nostri sunt cel putin la fel de bine pregatiti ca cei din tarile mai bine dezvoltate, insa au avantajul de a deprinde si a comunica cu usurinta intr-o limba straina – fapt care faciliteaza relatia cu companiile internationale care aleg sa isi externalizeze serviciile IT in Romania", afirma Florin Scarlat, director general Bit Solutions.

Un alt factor care influenteaza pozitiv evolutia pietei de outsourcing si servicii IT este competitivitatea prețurilor, care inregistreaza niveluri mai scazute comparativ cu cele din tarile vecine. "Preturile acestor servicii au scazut simtitor in ultimul timp datorita aparitiei tot mai multor jucatori pe piata. In vreme ce alte tari din regiune devin mai putin atractive din cauza majorarii costurilor locale, Romania ofera companiilor straine doua beneficii importante: servicii de foarte buna calitate si costuri mai reduse", a adaugat Florin Scarlat.

Conform reprezentantilor Bit Solutions, actualul context economic nu reprezinta un impediment in dezvoltarea acestui segment de piata, creșterea fiind chiar favorizata de scaderea investitiilor in echipamente IT si de nevoia de diminuare a costurilor prezenta in tot mai multe companii – nevoie ce poate fi satisfacuta prin externalizarea serviciilor IT si prin auditul de specialitate.

Piata de servicii IT a inregistrat anul trecut o crestere de aproape 17%, peste media anuala prognozata de IDC, iar cererea pentru astfel de servicii se va mentine pe un trend ascendent si in acest an. In acest context, oficialii Bit Solutions estimeaza o crestere a cifrei de afaceri si a portofoliului propriu de clienti cu aproximativ 20%.



Citeste si