24 Iulie 2009

Profitul Xerox a depasit asteptarile



Xerox Corp a inregistrat in al doilea trimestru un profit peste asteptari, pe fondul reducerilor de costuri, insa grupul a anuntat ca diminuarea cheltuielilor alocate echipamentelor de birotica va afecta veniturile si in a doua jumatate a anului, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
Actiunile Xerox s-au apreciat cu 1%, dupa ce grupul a afisat un profit trimestrial net de 140 milioane dolari, sau 16 centi/actiune, in scadere fata de 215 milioane dolari, sau 24 centi/actiune, in aceeasi perioada a anului trecut.

Cifra a depasit estimarile analistilor, ce prevedeau, in medie un profit de 11 centi/actiune, potrivit datelor Reuters.

Veniturile au scazut in al doilea trimestru cu 18%, la 3,73 miliarde dolari, usor peste estimarile analistilor, de 3,72 miliarde dolari.

Compania a anuntat ca va continua sa reduca nivelul costurilor si urmareste sa reduca datoria totala cu 1 miliard dolari in acest an.

Xerox considera ca declinul veniturilor a fost cauzat de reducerea cheltuielilor alocate echipamentelor de birotica, in contextul recesiunii mondiale.

"Presupunand ca actualele conditii economice persista, estimam ca veniturile vor ramane la un nivel scazut in acest an", a declarat directorul executiv Xerox, Ursula Burns.

Xerox estimeaza pentru al treilea trimestru castiguri per actiune de 10-12 centi, si prevede ca profitul din 2009 va fi de circa 50-55 centi/actiune.

Analistii estimeaza un profit de 13 centi/actiune in al treilea trimestru si de 51 centi/actiune in 2009.



Citeste si