27 August 2009

Baterie HP pentru notebook-uri cu o durata de viata de 3 ori mai mare



HP anunta lansarea unui nou produs - Bateria HP Long Life pentru notebook-uri, cu o durata de viata mai mare si un cost redus fata de bateriile standard.
In plus, HP ofera o garantie de trei ani pentru durata de viata a bateriei, atunci cand este folosita cu anumite notebookuri, oferindu-le clientilor posibilitatea de a-si maximiza investitia in PC-uri si de a reduce costurile asociate cu inlocuirea acestora.

Bateriile actuale pentru laptopuri incep sa se deterioreze dupa 300 de incarcari, ceea ce poate duce la costuri aditionale pentru clientii care isi doresc inlocuirea lor. Bateria HP Long Life poate fi incarcata de peste 1000 de ori inainte ca puterea ei sa inceapa sa se degradeze. Acest lucru inseamna o incarcare pe zi, timp de trei - sau patru ani daca este folosita doar in timpul saptamanii. Astfel, bateria dureaza cu trei pana la cinci ori mai mult ca bateriile traditionale.

Totodata, bateria poate fi incarcata la 90% din capacitatea sa in 90 de minute, amanunt folositor pentru cei ce calatoresc mult si au acces limitat la o priza electrica.

Clientii HP care detin notebookuri compatibile, pot achizitiona baterii cu tehnologie Sonata pentru a-si inlocui actualele baterii sau le pot tine de rezerva in calatoriile lungi. Nu sunt necesare schimbari de sistem.

Bateria HP Long Life este disponibila ca accesoriu in EMEA incepand cu 1 septembrie 2009, la un pret recomandat care incepe de la 139 euro. Este compatibila cu notebookurile HP EliteBook 6930p si HP Compaq 6730b, 6530b si 6735b si va fi, de asemenea, disponibila si pentru alte notebookuri comerciale.



Citeste si