2 Septembrie 2009

Gecad si Hostway au investit 30.000 de euro intr-un serviciu pentru IMM-uri



Gecad Technologies, producatorul solutiei Axigen si Hostway Romania, furnizor de servicii de hosting, au investit 30.000 de euro in lansarea Hosted Axigen, o gama de servicii de mesagerie electronica pentru companiile mici si mijlocii, dar si pentru marile corporatii.
Investitia de 30.000 de euro a fost facuta in principal din fondurile Hostway Romania si include partea de hardware si de cercetare.

“Credem ca putem atinge 1.000 de conturi email pe segmentul intreprinderilor mici si mijlocii. Companiile mari nu sunt principalul nostru target, acestea preferand de multe ori solutii gazduite in-house, pe infrastructura hardware proprie”, a precizat pentru Wall Street, Flaviu Radulescu, Director General Hostway Romania despre proiectul la care s-a lucrat timp de cateva luni.

Hosted Axigen se bazeaza pe un singur plan tarifar, de un euro/cont de utilizator inregistrat si un euro/1Gb spatiu de stocare.

“Mediul de afaceri este in continuare conditionat de efectele negative ale crizei economice mondiale. Astfel, cu noile servicii oferite de Axigen si Hostway, companiile mici si mijlocii isi pot crea avantajele de business necesare castigarii de noi clienti, fara a se expune unor riscuri inutile prin marirea cheltuielilor intr-o perioada critica”, spune Oana Bornaz (foto), directorul executiv al Gecad Technologies.

Compania lansata in 2001 este membra a grupului Gecad, iar in 2008 a inregistrat o cifra de afaceri de 551.000 euro, fata de 241.000 euro in anul precedent, potrivit Ministerului de Finante.

Totodata, anul trecut Gecad Technologies a inregistrat pierderi in jurul a 978.000 euro, fata de 1,1 milioane euro in 2007.

Hostway Corporation, una dintre cele mai importante companii globale de hosting, cu peste 600.000 de clienti la nivel mondial, s-a lansat pe piata locala in martie 2006.

Anul trecut, Hostway Romania a rulat afaceri de 861.000 euro, fata de 887.000 euro in 2007, si a inregistrat pierderi de 162.000 euro, comparativ cu 105.000 euro in urma cu doi ani.




Citeste si