1 Octombrie 2009

Bit Solutions: Avans de 15% al afacerilor in S1, la 0,5 mil. euro



Bit Solutions, unul din jucatorii pietei romanesti de outsourcing si consultanta IT, a inregistrat in prima jumatate a acestui an o cifra de afaceri de 450.000 euro, in crestere cu 15% fata de perioada similara a anului trecut.

Conform oficialilor companiei, cel mai solicitat serviciu a fost cel de consultanta IT, care presupune evaluarea infrastructurii IT a companiei-client si elaborarea unei strategii pe termen lung menite sa optimizeze activitatea firmei, serviciu urmat indeaproape de outsourcing-ul IT, ce include activitati precum service IT, mentenanta IT si managementul riscului.

Bit Solutions furnizeaza servicii IT pentru 30 de clienti-companii permanenti, la care se adauga un numar important de clienti de proiect. De la inceputul anului, portofoliul companiei s-a extins cu 20%, iar reprezentantii Bit Solutions estimeaza ca acesta va mai creste cu inca 10% pana la finele lui 2009.

”Sunt convins ca ne vom mentine evolutia pozitiva si in 2010, cand asteptam o crestere cel putin egala cu cea din acest an. Bit Solutions nu a resimtit criza financiara, deoarece in firmele care aveau deja un contract de servicii IT nu s-a pus problema renuntarii la acesta pentru ca functionarea corecta a infrastructurii IT este esentiala in buna desfasurare a activitatii companiei respective”, a declarat Florin Scarlat, director general Bit Solutions.

Pe de alta parte, businessul a fost sustinut si de clienti noi, din domenii precum consultanta financiara, media sau retail. ”Am primit numeroase solicitari pentru consultanta si outsourcing, avand in vedere ca firmele care nu aveau un contract de servicii IT inainte de criza si-au pus pentru prima data aceasta problema, fie din necesitatea de a reduce cheltuielile interne, fie din dorinta de a deveni mai competitive pentru a nu fi devansate de concurenta”, a adaugat Scarlat.

Reprezentatul companiei sustine ca cele mai mari investitii ale Bit Solutions din acest an s-au indreptat catre zona de training si de specializare a angajatilor, mai ales ca firma de consultanta IT a facut noi angajari si intentioneaza sa isi consolideze in continuare echipa pana la sfarsitul anului.

Referitor la preturile serviciilor IT, acestea au inregistrat o scadere care s-a resimtit in toate domeniile economice. Conform Bit Solutions, scaderea tarifelor de outsourcing si consultanta nu s-a datorat doar crizei financiare, ci si competitiei tot mai acerbe de pe aceasta piata. Compania se asteapta ca preturile sa se mentina la un nivel similar si in 2010.



Citeste si