5 Octombrie 2009

Vanzarile de cipuri din trimestrul al treilea au crescut cu 11% fata de T2



Compania de cercetare iSuppli estimeaza ca vanzarile globale de chip-uri din trimestrul al treilea au crescut cu 11% fata de trimestrul anterior, insa au scazut cu 16% fata de perioada similara a anului trecut, scrie Wall Street Journal (WSJ).

Compania a anuntat ca vanzarile din trimestrul al treilea au cunoscut "o crestere artificiala", cu cifre cu 3% mai mari decat actuala cerere.

De asemenea, Asociatia Industriei de Semiconductori (SIA) a anuntat ca vanzarile globale de chip-uri au crescut cu 5% in luna august fata de luna anterioara, fiind a sasea luna consecutiva de cresteri dupa ce declinul anual, in prezent de 16%, continua sa se reduca.

Potrivit estimarilor iSuppli, vanzarile catre cea mai mare piata de aplicatii pentru cipuri, industria electronicelor de consum, a avansat cu 28% in acest trimestru, in timp ce piata instrumentelor tehnologice au cunoscut o crestere de 30%, ajutata de programele de stimulare din Statele Unite si China.

iSuppli anticipeaza o scadere anuala de 16,5%, comparativ cu 17,8% cat anuntase in luna august.

Anul trecut, vanzarile de semiconductori au scazut pentru prima data din anul 2001, in timpul "crizei tehnologicei", insa vanzarile de chip-uri au revenit dupa ce consumatorii si-au reaprovizionat stocurile.

A doua jumatate a anului este o perioada de vanzari puternice pentru industria IT deoarece consumatorii fac achizitii pentru sarbatorile de iarna, iar corporatiile cheltuiesc ceea ce a mai ramas din bugetele alocate IT-ului.



Citeste si