22 Octombrie 2009

Reducerile de costuri au triplat profitul Yahoo



Compania de internet Yahoo, care detine al doilea motor de cautare ca marime din lume, a raportat pentru trimestrul al treilea o crestere de 3 ori a profitului, pe fondul erodarii cifrei de afaceri cu 12%, scrie Bloomberg.
Profitul inregistrat de gigantul online in iulie-septembrie s-a ridicat la 186 milioane dolari, sau 13 centi pe actiune, in crestere cu 244% fata de 54 milioane dolari, sau 4 centi pe actiune, in perioada similara a anului trecut.

Profitul in crestere este rezultatul reducerilor de costuri implementate de Carol Bartz, cea care l-a inlocuit pe co-fondatorul Yahoo, Jerry Yang, in functia de director general.

In ultimul an, compania a renuntat la 2.000 de locuri de munca si in prezent are aproximativ 13.200 de angajati.

Spre comparatie, rivalul Google a raportat in trimestrul al treilea din acest an venituri de 4,38 miliarde dolari, in crestere cu 8,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Profitul inregistrat de companie a avansat cu 27% la 1,64 miliarde dolari, in comparatie cu 1,29 mld. dolari in acelasi trimestru din 2008



Citeste si