30 Noiembrie 2009

LinkedIn ia in calcul o oferta publica initiala, dar nu curand



Cea mai mare retea sociala profesionala, LinkedIn, ar putea fi implicata intr-o oferta publica initiala (IPO), dar nu in viitorul apropiat, declara fondatorul si presedintele executiv Reid Hoffman, scrie New Media Age.

"Probabil ca la un anumit punct situatia financiara va indica daca este necesara listarea la bursa. Aceasta nu va avea loc insa in viitorul apropiat", a declarat Hoffman in cadrul conferintei de presa prin care compania anunta ca site-ul a ajuns la trei milioane de membri in Marea Britanie.

LinkedIn
, cu 53 milioane de membri in intreaga lume, este vazut ca un important candidat la oferta publica initiala, in special dupa ce pietele au revenit pe crestere.

Reteaua online, care permite membrilor sa afiseze profilul profesional, ajutandu-i pe acestia sa gaseasca noi contacte in afaceri sau noi locuri de munca, a primit in 2008 o finantare de 76 milioane dolari, care a evaluat compania la un miliard de dolari.

De atunci, compania si-a dublat numarul de membri, iar in ultimii doi ani a fost profitabila.

LinkedIn este sustinuta de Goldman Sachs, McGraw Hill, SAP si Bessemer Venture Partners. In ultima luna a anuntat parteneriate cu Microsoft, Twitter si Research In Motion.

In acesta saptamana, LinkedIn a deschis interfata aplicatiilor de programare (API) pentru dezvoltatorii software, permitand membrilor sa adauge profilele LinkedIn catre alte site-uri ce ar putea creste utilizarea retelei sociale.



Citeste si