22 Februarie 2010

Angajatii Romtelecom nu sunt siguri ca nu vor fi anuntate si alte disponibilizari



Aproximativ 150 de angajati ai Romtelecom din mai multe judete din Transilvania au protestat, la Cluj, reclamand intentia companiei de a concedia 600 de angajati incepand cu 1 mai.
Sindicalistii din Bistrita, Brasov, Alba, Cluj, Hunedoara, Salaj, Maramures au afisat pancarte si bannere cu texte precum „Eficientizare: incepeti cu voi”, „Am apasat butonul de panica, dar nu ne aude nimeni”, „Minciuna – noua valoare a companiei” sau „Voi cu butoanele, noi cu telefoanele”.

Protestul s-a desfasurat in fata sediului companiei de telefonie din Cluj-Napoca, potrivit NewsIn. Vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Telecomunicatii, Doru Dancus, a declarat ca protestul este unul pasnic, dar ca angajatii nu pot fi de acord cu pierderea locurilor de munca pentru ca administratia Romtelecom asa intelege sa reduca costurile de functionare.

Nu am fi ajuns aici daca in companie era vorba despre o transparenta decizionala si o transparenta in relatia administratie-sindicate. Nemultumirea noastra cea mai mare este ca in cadrul proiectului de eficientizare a companiei s-a lansat un proiect de restructurare a sectorului Operatiuni, care vizeaza reducerea a 600 de locuri de munca. Suntem in dezacord total cu administratia pe aceasta tema. Speram sa ii putem sensibiliza sa gaseasca o alta solutie pentru a reduce costurile”, a spus Dancus.

Presedintele FTS Cluj, Felicia Muresan, a declarat, la randul ei, ca sindicatul nu e sigur ca Romtelecom nu va anunta si alte disponibilizari, avand in vedere ca anul trecut conducerea companiei a promis ca nu vor exista concedieri in 2010.

“Suntem nemultumiti de felul in care intelege administratia sa diminueze costurile de fiecare data, prin reducerea numarului locurilor de munca a presonalului de executie, niciodata nu incepe cu personalul de conducere, desi acolo sunt costurile mari. Nu putem fi siguri ca nu urmeaza disponibilizari si in alte sectoare, mai ales ca anul trecut am avut asigurari din partea administratiei ca in 2010 nu vor fi restructurari”, a spus Muresan.

Purtatorul de cuvant al Romtelecom Cluj, Ruxandra Inceu, a declarat ca Romtelecom va acorda celor disponibilizati salarii compensatorii de pana la 14.000 de euro, dar nu poate renunta la decizia anuntata.

“Orice decizie care implica reduceri de personal este o decizie dureroasa, in special pentru cei care vor fi afectati. In momentul de fata, insa, este o decizie necesara pentru companie. Clientii Romtelecom asteapta de la noi servicii cat mai bune, la preturi cat mai mici si, pentru ca noi sa venim in intampinarea acestor asteptari, trebuie sa fim cat mai eficienti. Colegii nostri care vor pleca din companie vor pleca cu compensatii in cuantum dublu decat cel prevazut de contractul colectiv de munca, ajungand, in functie de vechimea in munca, pana la 14.000 de euro net”, a spus Inceu.

Sindicalistii au protestat pasnic timp de circa doua ore.

Romtelecom a anuntat ca va reduce 600 de posturi in cadrul organizatiei de Operatiuni, angajatii disponibilizati urmand sa primeasca pachete compensatorii, cuantumul acestora fiind stabilit in functie de vechimea la locul de munca.



Citeste si