4 Martie 2010

Operatorii atrag atentia celor care stau prea mult pe net in roaming



Operatorii de telefonie mobila trebuie sa-si anunte clientii atunci cand valoarea navigarii pe net in roaming depaseste o limita stabilita initial, dupa ce legea cu privire la aceasta problema a intrat in vigoare, scrie ZDNet.
Consumatorii trebuie sa stabileasca pana la 1 iulie costul lunar maxim pentru reteaua lor, iar cei care nu vor face acest demers vor avea o limita stabilita din oficiu de 50 de euro.

Operatorii telecom vor trimite un mesaj de avertisment atunci cand consumatorii vor folosi mai mult de 80% din nivelul atribuit.

Comisia Europeana a fortat retelele de telefonie mobila sa reduca tarifele de roaming, ce a dus la o reducere de 35% pentru factura de telefonie mobila, potrivit datelor furnizate de Uniunea Europeana.

Insa pana acum costurile de navigare online au ramas neschimbate. Uniunea Europeana a aratat intr-un raport ca un turist german a fost taxat cu 46.000 de euro, dupa ce a urmarit un show televizat prin roaming, in timp ce calatorea in Franta, iar un student britanic a fost taxat cu 9.000 euro dupa ce a navigat pe Internet din afara tarii.

Prin setarea unei limite lunare, Comisia Europeana spera sa indemne operatorii sa reduca pretul pentru accesul la Internet, a declarat Jonathan Todd, purtator de cuvant in cadrul institutiei.

Neelie Kroes, comisarul european pentru noile tehnologii, a numit masura un pas in construirea increderii consumatorilor de a naviga pe Internet cand calatoresc prin Europa.

Operatorii de retele pot taxa acum cu un euro/mb. Autoritatile nationale sunt responsabile pentru a aplica noile legi operatorilor mobili, iar CE spera sa rezolve aceasta problema pana in iunie 2011.



Citeste si