30 Aprilie 2010

Veniturile Orange au scazut cu 10,2%, la 237 milioane de euro



Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila pe piata locala, a inregistrat in primul trimestru al acestui an venituri de 237 de milioane de euro, in scadere cu 10,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand compania obtinuse venituri de 264 de milioane de euro.
Insa scaderea veniturilor pe primul trimestru este mai mica decat diminuarile inregistrate de operator in 2009. Anul trecut cifra de afaceri a Orange Romania a scazut cu aproape 20%, la 1,055 de miliarde de euro.

Pe de alta parte, numarul de clienti Orange s-a diminuat in primul trimestru la aproximativ 10,8 milioane de utilizatori fata de 10,99 milioane de utilizatori la finalul lui 2009. Dar numarul de clienti ai operatorului de telefonie mobila este mai mare cu 7% fata de perioada similara a anului precedent.

Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 88 de euro.

“Cresterea bazei de clienti cu abonamente, datorata actiunilor intense de fidelizare, si stabilizarea veniturilor sunt indicatorii care au marcat performanta companiei in primul trimestru al anului, in ciuda sezonalitatii acestei perioade. Imbunatatirea evolutiei veniturilor observata de la luna la luna confirma perspectiva de stabilizare economica din acest an”, a declarat Thierry Millet, CEO Orange Romania.

Numarul de clienti broadband s-a majorat cu 40% fata de primul trimestru al anului precedent, pana la 2.641.000.
Serviciile de date au insemnat 13,8% in veniturile din servicii raportate in primul trimestru, in crestere fata de 12,4% cat inregistra anul trecut.

“Evolutia pozitiva a veniturilor din serviciile de date reflecta cresterea gradului de adoptie a serviciilor de broadband mobil, accesibile pe mobil si pe PC pe tot teritoriul tarii. Pe langa acoperirea extinsa si performanta retelei de date Orange, un alt factor care a contribuit esential la aceasta crestere a fost introducerea ofertelor cu smartphone-uri la tarife accesibile pentru toti clientii. Astfel, vanzarile de smartphone-uri in primul trimestru al acestui an s-au dublat fata de perioada similara a anului precedent”, au mai declarat oficialii Orange Romania.



Citeste si