20 Mai 2010

Vodafone lanseaza un serviciu gratuit de acces la Facebook pe telefonul mobil



Vodafone, al doilea operator al pietei de telefonie mobile locale, si Facebook ofera utilizatorilor navigare gratuita pe noul site 0.facebook.com, care permite clientilor sa fie conectati prin intermediul retelei sociale cu prietenii si familia prin orice browser mobil, beneficiind de trafic de date gratuit.
Site-ul 0.facebook.com este optimizat pentru viteza, fiind o versiune mai rapida si mai simpla a paginii pentru mobil m.facebook.com.

Noul site nu include grafica sau imagini, iar paginile au fost proiectate pentru navigarea rapida in reteaua Vodafone Romania. Pentru a vizualiza o fotografie, utilizatorul nu trebuie decat sa acceseze link-ul catre imagine si va fi anuntat ca iese din site-ul 0.facebook.com. Pentru traficul realizat prin vizualizarea imaginilor se aplica tarifele standard Vodafone Internet pe mobil.

Operatorul si-a extins portofoliul de Internet mobil cu servicii prepaid la finalul lunii trecute, prin lansarea cartelei Internet Vodafone, disponibila utilizatorilor prin oferte incepand cu 5 euro credit.

“Prin acordul cu Facebook dorim sa raspundem nevoilor de comunicare ale unui numar din ce in ce mai mare de utilizatori romani ai retelelor sociale. Am dezvoltat aceasta optiune cu scopul de a permite clientilor sa ramana conectati la informatiile in timp real din retelele sociale, fara a avea grija costurilor legate de navigare”, a declarat Karsten Wildberger, COO consumer business unit Vodafone Romania.

Vodafone Romania a inregistrat in anul fiscal incheiat la 31 martie 2010 venituri de 921,5 milioane de euro in scadere cu 21% comparativ cu anul fiscal precedent cand a avut 1,166 miliarde euro si cu circa 13% mai putin decat in anul fiscal 2006/2007.



Citeste si