12 August 2010

Wii, consola cu cele mai rapide vanzari in istorie



Nintendo, cel mai mare producator mondial de console de jocuri video, a vandut aproximativ 70,9 milioane de console Wii in toata lumea in cele 45 de luni de la lansarea acesteia in noiembrie 2006, compania japoneza avand sanse sa intreaca vanzarile de 140 de milioane de console PlayStation 2, scrie InformationWeek.

Aproximativ 30 de milioane de unitati au fost vandute in SUA, oficialii Nintendo declarand ca au atins acest target cu 15 luni mai devreme decat au reusit cei de la Sony cu Playstation 2, cea mai de succes consola de jocuri din lume cu 140 de milioane de exemplare vandute intre 2000 si noiembrie 2009.

Nintendo a lansat consolele Wii in noiembrie 2006, in acelasi timp in care Sony a inceput sa comercializeze Playstation 3, consola care pana acum a inregistrat vanzari de 36 de milioane de unitati.

Un alt concurent al consolelor Wii este Xbox 360, consola realizata de Microsoft si care de la lansarea in noiembrie 2005 si pana in iunie anul acesta a vandut 41,7 de milioane de unitati.



Citeste si