16 August 2010

Topul celor mai vizitate 30 de site-uri in Romania



Reteaua de socializare Hi5 este cel mai vizitat site de catre cei aproximativ 7,4 milioane de utilizatori romani de internet, aceasta inregistrand 4,7 milioane de clienti unici in luna iulie, arata datele Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI. Aceasta este urmata de site-ul romanesc de partajare continut video Trilulilu si de cel de discutii pe teme tehnologice, dar si generaliste Forum.Softpedia.

Desi Trilulilu se afla pe locul al doilea dupa Hi5, site-ul lansat in 2007 de catre Sergiu Biris impreuna cu alti patru prieteni, acesta a avut luna trecuta 2,91 milioane de clienti unici comparativ cu cei 4,75 milioane ai retelei de socializare. Pe de alta parte Forum. Softpedia, site de discutii axate pe domeniul tehnologiei a avut 2,76 milioane de utilizatori unici.

Datele SATI masoara traficul, audienta si profilele vizitatorilor site-urilor din Romania inscrise in acest sistem, acesti indicatori fiind folositi pentru stabilirea investitiilor in publicitate de aceea si marea majoritatea a site-urilor care fac parte din studiu provin din portofoliul companiilor de publishing.

Studiul nu ofera insa date despre site-uri foarte utilizate precum Google, Yahoo, YouTube sau retelele de socializare Facebook ori Twitter, devenite tot mai populare in ultimul an, informatii despre aceste site-uri fiind oferite de serviciile Alexa de la Amazon ori de DoubleClick Ad Planner, facilitate a motorului de cautare Google.

Locurile trei si patru din top sunt ocupate de cotidienele tabloid Cancan, respectiv Libertatea, aflate la o distanta de aproape 50.000 de utilizatori unici.

Pe urmatoarele patru locuri se afla tot site-uri de stiri, trei dintre ele fiind de informatii generaliste (Realitatea.net, Stirileprotv.ro si Adevarul.ro) in timp ce GSP.ro, site-ul aflat pe locul sapte in clasament este site-ul cotidianului Gazeta Sporturilor, cel mai citit ziar de sport din Romania cu 731.000 de cititori, conform datelor dintre aprilie 2009 -aprilie 2010 furnizate de Studiul National de Audienta (SNA).

Pozitia a zecea este ocupata de portalul de afaceri Bizoo.ro care a avut luna trecuta aproximativ 1,63 milioane de unici.

Sursa: Studiul de Audienta si Trafic Internet.



Citeste si