16 August 2010

Angajat Apple, arestat pentru ca a primit mita in schimbul unor informatii confidentiale



Un angajat al Apple, una din cele mai mari companii IT din lume, a fost arestat la finalul acestei saptamani, fiind acuzat ca a primit un milion de dolari mita de la sase companii din Asia.

Paul Shin Devine, manager de aprovizionare Apple, a fost acuzat de frauda, spalare de bani si tranzactii monetare ilegale, potrivit Wall Street Journal.

Acesta a primit mita dupa ce a transmis informatii secrete unor companii asiatice care au furnizat accesorii pentru aparatele iPhone si iPod.

Devine nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Se pare ca angajatul Apple s-a folosit de functia detinuta in cadrul companiei pentru a obtine informatii confidentiale pe care le-a transmis unor furnizori din Asia, printre care se numara Cresyn din Coreea de Sud, Kaedar Electronics din China sau Jin Li Mould Manufacturing din Singapore, pentru a-i ajuta sa negocieze contracte mai favorabile.

In schimbul datelor respective, managerul de aprovizionare al Apple a cerut companiilor asiatice diverse sume de bani care au fost trimise in conturi bancare deschise pe numele sotiei sale.

Devine inceput sa lucreze pentru Apple in iulie 2005, ca manager responsabil pentru selectarea si gestionarea relatiilor cu companiile care furnizeaza gigantului IT diverse piese si accesorii pentru iPod.



Citeste si