18 Octombrie 2010

Sony Ericsson, profit de 82 mil. euro la noua luni



Sony Ericsson a obtinut in primele noua luni un profit de 82 de milioane de euro, dupa pierderi de 669 milioane euro in intervalul similar din 2009, in timp ce veniturile s-au redus cu 5%, la 4,76 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de companie.

In trimestrul al treilea, furnizorul de telefoane mobile a realizat un profit de 49 milioane de euro, comparativ cu pierderi de 164 milioane euro in urma cu un an, anunta Mediafax.

Vanzarile au ramas aproape neschimbate, la 1,6 miliarde euro.

Rezultatele sunt sub asteptarile analistilor, care anticipau un profit de 59 milioane euro in trimestrul al treilea, in conditiile in care deficitul unor componente a plafonat vanzarile, potrivit Bloomberg.

In urma informatiilor, actiunile Sony au scazut cu 1% la inchiderea bursei din Tokyo, iar cele ale Ericsson au pierdut pana la 1,9% la Stockholm.

In primele trei luni ale acestui an Sony Ericsson a revenit pe profit, dupa sase trimestre de pierderi, in urma interesului cumparatorilor pentru telefoane dotate cu sistem de operare Android, considerate o alternativa la aparatele iPhone fabricate de Apple.

In sectorul de profil a existat un deficit de placi de baza si ecrane LED, ca urmare a productiei explozive de aparate smartphone, iar Sony Ericsson a pierdut comenzi din acest motiv, a declarat directorul general Bert Nordberg.



Citeste si