21 Octombrie 2010

Ministrul Vreme: Cu ajutorul unei licente TV digitale, SNR nu va mai fi obligata sa faca concedieri



Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) intentioneaza sa o acorde unei entitati controlate de stat una din cele doua licente de televiziune digitala, care va fi operata de SN Radiocomunicatii, a declarat ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme.

"Fara o licenta de televiziune digitala, Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) va avea mari probleme in viitor. Practic, cu ajutorul viitoarei licente pe care o va opera, societatea nu va mai fi obligata sa dea afara din personal, cel putin in urmatorii doi-trei ani, in conditiile in care, in urma a doua procese de audit, a reiesit ca aproape 750 de salariati ar trebui disponibilizati", a spus Vreme, potrivit Mediafax.

El a adaugat ca, in cel mai scurt timp, va fi reluat procesul de acordare a celor doua licente, stopat in luna august.

"In actul normativ adoptat de guvern in august, exista un paragraf care spune ca, in termen de 45 de zile, Executivul va emite o noua hotarare privind stabilirea calendarului de implementare a strategiei privind tranzitia de la televiziune analogica la cea digitala, aprobata prin HG 1.213/2009. Inca ne afla sub acest termen", a spus Vreme.

ANCOM sustine tranzitia la televiziunea digitala terestra la nivelul anului 2013, si nu 2015, asa cum a stabilit Guvernul in luna august.

Prin HG 833/2010, Executivul a decis sa amane cu trei ani, pana la 1 ianuarie 2015, data incetarii transmisiei analogice de televiziune, decizia fiind justificata prin scutirea cetatenilor de a-si achizitiona noi echipamente in perioada de criza si asigurarea unui termen rezonabil de adaptare pentru operatori.



Citeste si