25 Octombrie 2010

Michael Tsamaz, seful Cosmote, a fost numit la conducea OTE



Michael Tsamaz, directorul general al operatorului de telefonie mobile Cosmote, a fost numit presedinte si CEO al OTE, grupul grec care detine Cosmote, Romtelecom si reteaua de magazine Germanos pe piata locala. Noul manager il inlocuieste pe Panagis Vourloumis, cel care a condus compania de telecomunicatii din 2004.

Tsamaz isi va incepe mandatul incepand cu 3 noiembrie, cu o zi inainte ca grupul OTE sa isi publice rezultatele pe primele noua luni ale anului.

Managerul este directorul general al Cosmote Mobile Telecommunications din septembrie 2007, el lucrand in cadrul OTE din 2001.

Pana atunci, seful OTE a mai ocupat functii de management in cadrul Vodafone Grecia, dar si in cadrul Philip Morris unde a condus vanzarile companiei de tutun din Europa de Est fiind responsabil de 16 tari.

Numirea lui Michael Tsamaz (foto) ca sef al OTE vine la cateva luni dupa ce Panagis Vourloumis (73 de ani) si Yorgos Ioanndis (60 de ani), seful Romtelecom, au fost trimisi in judecata pentru faptul ca OTE ar fi platit mai mult decat necesar companiei germane Siemens si celor grecesti Intracom Holdings si Anko pentru mentenanta retelelor OTE intre anii 2003 si 2007. Potrivit documentelor curtii de la Atena, Vourloumis ar fi redus activele OTE cu 51,7 milioane de euro.

Panagis Vourloumis a fost numit la conducerea operatorului in 2004 de catre fostul guvern conservator, in prezent executivii socialisti de la Atena dorind schimbarea acestuia.



Citeste si