17 Noiembrie 2010

Facebook ofera e-mail si messenger prin serviciul Messages



Conducerea retelei de socializare cu peste jumatate de miliard de utilizatori a anuntat ca va lansa in cateva luni serviciul Messages, prin care va oferi si e-mail (@facebook.com), alaturi de instant messaging ori SMS-uri, scrie cotidianul britanic Financial Times.

Desi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, afirma ca e-mailul este doar o parte a acestui serviciu si nu principala caracteristica, prin Messages, reteaua de socializare devine un competitor tot mai important pentru Microsoft, Yahoo si Google in contextul in care, cel putin in SUA, utilizatorii deja petrec mai mult timp pe Facebook decat pe orice alt site.

“Acest serviciu nu va omori e-mailul. Acesta este un sistem de mesaje care include si e-mail. Nu ne asteptam ca maine oamenii sa se scoale si sa isi inchida adresa de e-mail pe care o au acum”, a afirmat Zuckerberg, aseara la San Francisco. Serviciul de e-mail va putea fi folosit si de persoanele care nu utilizeaza platforma de socializare.

El a adaugat ca mai mult de 350 de milioane dintre cei peste 500 de milioane de utilizatori ai Facebook trimit si primesc zilnic aproximativ 4 miliarde de mesaje prin intermediul retelei. Comparativ, Windows Live Mail (Microsoft) are 364 de milioane de utilizatori, Yahoo!Mail aproximativ 303 milioane de utilizatori, iar Gmail 171 de milioane de conturi.

“Pentru mine acest moment reprezinta ziua in care Facebook ajunge cu adevarat un portal de nivelul Google, Yahoo, Microsoft sau AOL si nu mai este doar o alta retea de socializare”, afirma Charlene Li, analist social media la Altimeter Group, companie de cercetare si consultanta in domeniul tehnologiei.

Pe langa gestionarea dintr-un singur loc a e-mailurilor, textelor de tip messanger si a SMS-urilor de pe telefon, Facebook Messages ofera o optiune denumita “social in-box” care va prioritiza mesajele primite in functie de expeditor. Astfel, cele de la prieteni vor fi in top, iar cele de la simple cunostinte se vor afla la coada, scrie The New York Times.

De asemenea, mesajele primite de persoane care nu folosesc Facebook vor fi trimise intr-un folder denumit „Alte mesaje” pentru a evita spam-ul.



Citeste si