24 Decembrie 2010

FT: Steve Jobs este personalitatea anului



Cotidianul britanic Financial Times l-a numit personalitatea anului pe Steve Jobs (55 de ani), fondatorul Apple, compania californiana care produce celebrele calculatoare Macintosh, telefoane iPhone si tablete iPad.

Principalul argument a fost viziunea de care Jobs a dat mereu dovada, acesta reusind sa aduca compania in topul tehnologiei mondiale, Apple depasind anul acesta valoarea Microsoft, cel mai mare furnizor de software. Astfel, Apple a devenit cea mai valoroasa companie IT ca urmare a vanzarilor spectaculoase inregistrate de produsele sale.

Cele mai importante lansari ale companiei in 2010 au fost tableta iPad si dispozitivul iPhone 4, acestea fiind foarte bine primite de public, ba chiar cererea foarte mare si capacitatea deficitara de furnizare si productie limitand vanzarile acestor produse.

De exemplu, iPad s-a vandut in la 4,19 milioane de unitati in al patrulea trimestru fiscal (iulie-septembrie), in timp ce piata astepta un nivel apropiat de cinci milioane. Din cauza problemelor de productie, clientii asteapta chiar si cateva saptamani pana sa primeasca iPad-ul comandat.



Citeste si