12 Ianuarie 2011

Seful AMD si-a dat demisia. Se cauta un CEO care sa accelereze businessul



Seful Advanced Micro Devices (AMD) si-a dat demisia, dupa ce producatorul de microcipuri a aratat ca se afla in cautarea unui nou CEO care sa ajute compania sa creasca, informeaza The Wall Street Journal.

Anuntul privind demisia lui Dirk Meyer a fost facut public in cursul zilei de ieri, insa conform unor surse apropiate situatiei, CEO-ul AMD a renuntat la jobul sau din cauza presiunilor facute de boardul companiei, care considera ca acesta nu mai este potrivit pentru functia detinuta si ca este nevoie de un "suflu" nou.

"Boardul este de parere ca AMD are reale oportunitati de crestere si de obtinere a unor rezultate financiare superioare celor de pana acum si, de asemenea, considera ca o schimbare la nivel de leadership poate accelera progresul companiei", a declarat Drew Praire, purtatorul de cuvant al Advanced Micro Devices.

Demisia lui Meyer reprezinta rezultatul "unui acord mutual". Thomas Seifert (foto), directorul financiar al AMD, va deveni CEO interimar pana cand se va gasi o persoana care sa preia aceasta functie, potrivit Reuters.

Veniturile AMD au crescut cu 2% in cel de-al patrulea trimestru, pana la 1,65 miliarde dolari.

Sursa foto: http://www.amd.com/us/aboutamd/corporate-information/executives/Pages/thomas-seifert.aspx



Citeste si