20 Ianuarie 2011

Veniturile IBM bat estimarile analistilor



International Business Machines Corp. (IBM), cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial, a inregistrat rezultate financiare peste estimarile analistilor in cel de-al patrulea trimestru al anului trecut, anunta Bloomberg.

Veniturile obtinute de companie, in crestere cu 7%, pana la 29 miliarde dolari, si profitul inregistrat (5,26 miliarde dolari, in plus cu 9%), au fost peste estimarile initiale, potrivit BBC.

Valoarea noilor contracte de outsourcing semnate in ultimul trimestru a crescut cu 24%, ceea ce inseamna ca tot mai multi clienti din sectorul corporate au inceput sa-si recapete increderea si sa faca investitii.

Serviciile de business ale IBM, inclusiv cele de outsourcing, au cunoscut un declin in primele noua luni ale anului trecut, din cauza incertitudinii din piata, care a influentat in mod negativ companiile ce si-au redus bugetele de investitii sau chiar au amanat deciziile de a investi in solutii IT.

Profitul net al IBM a crescut anul trecut cu 10,5%, la 14,83 miliarde de dolari, iar veniturile au urcat cu 4,3%, la 99,87 miliarde de dolari, cu rezultate pozitive pe toate diviziile companiei.



Citeste si