14 Februarie 2011

Nokia vrea sa reduca numarul angajatilor



Producatorul de telefoane mobile Nokia, prezent si in Romania, va reduce substantial numarul angajatilor in Finlanda si alte state, in conditiile in care grupul isi modifica strategia de afaceri, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

"Vor avea loc reduceri substantiale de personal in diferite state ale lumii, iar acestea vor afecta si Finlanda", a declarat directorul general al Nokia, Stephen Elop.

El a precizat ca este prea devreme pentru a estima numarul locurilor de munca desfiintate. "Aceasta reprezinta cea mai mare reforma structurala care a afectat vreodata sectorul de tehnologie din Finlanda", a declarat ministrul finlandez al Economiei, Mauri Pekkarinen.

Nokia a prezentat vineri detalii legate de noua strategie pe care o va urma grupul. Noua orientare are ca scop imbunatatirea competitivitatii si include schimbari la nivelul conducerii si al structurii operationale.

In Romania, grupul finlandez produce telefoane mobile la fabrica de la Jucu, in apropiere de Cluj-Napoca.



Citeste si